Am reusit sa citesc zilele acestea o carte, foarte instructiva a ceea ce înseamna sa fii un “inamic public”, cine te contesta, de ce si mai ales în favoarea cui. Cartea unor scriitori, cunoscuti si contestati în Franta, “Inamici publici”, de Michel Houellebecq si Bernard Henri-Levy, e o carte despre filosofia de viata, analizata prin corespondenta. Scriitorii trateaza de la început ce înseamna sa fii iubit sau sa fii dispretuit. Asta se poate întâmpla, ciudat sau nu, în acelasi timp, de aceeasi oameni sau prieteni. Poti fi într-un interval de câteva minute, cel mai frumos, cel mai rau, cel mai neloial, cel mai mare judecator al adevarului si totusi tu nu esti decât tu. Spui ce gândesti. Dorinta de a fi iubit de toata lumea pare imposibil, mai ales când îsi fac aparitia printre “admiratori” frustrarile personale, indeciziile sentimentale, ideea ca ti-ai tradat prietenii (lucru ciudat uneori), “impresionarii” politici si jucatorii de idei. „Care dorinta? Asta-i buna: aceea de a displacea. Gustul pentru stigmatizare. Vertijul, bucuria infamiei.” (pagina 8). “Dorinta de a fi iubit. De-a fi iubit pur si simplu, de catre toti, asa cum pot fi iubiti cântaretii sau sportivii, de-a patrunde într-un spatiu vrajit lipsit de acuze, de lovituri pe la spate sau de polemici... viata este limitata, iar iertarea imposibila.” (pagina 10). Batalia între a placea si a displacea pare cea mai confortabila atunci când vrei sa lansezi idei bune si netrucate. Acum depinde cine le citeste si cum le foloseste împotriva celorlalti si a ta în mod special. Pentru ca nu te poti modela dupa propriile convingeri ale celor multi si total diferiti asa cum am spus mai sus, decât într-o ordine total neclara în conceptul tau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu