Stând si admirând privelistea pe care ti-o ofera Bran-ul dimineata, realizezi ca avem o tara senzationala. În cunostinta de cauza comparam mereu locuri noastre de odihna cu ale altora. Tarile straine întodeauna ne-au fascinat si am fost încântati sa mergem de fiecare data departe încercând acea traire febrila în asteptarea unui „oau!” din tot sufletul. Cu siguranta, am spus deseori „nici nu se compara cu ce e la noi” dar oare e adevarat? Am vizitat îndeajuns de mult România pentru a afirma ca nu avem de ce sa fim mândri? Se spune ca avem o tara frumoasa dar pacat ca e locuita. Meditând la aceasta si vazând cum si ceilalti îsi iau în liniste micul dejun în inima acestui loc din Brasov, am ajuns la concluzia ca e doar o scuza si o acuza. De unde vin întodeauna aceste fraze fataliste? De ce nu apreciem niciodata ce e sub nasul nostru? Macar câteva zile pe an ar trebui sa le dedicam acestui tarâm minunat. Dar oare merita? Drumul te încarca cu tensiune provocatoare de riduri; gropile si orele de calvar pe care le petreci pe „sosele” te fac sa regreti ca l-ai ales; indicatoarele îti arata doar râul Bistricioara si pârâul din fundul unui sat pe care nu stii cum sa-l denumesti caci pentru el nu au mai ramas bani de etichetare. Putem face la nesfârsit lista cu pro si contra dar câta cerneala vor mai varsa altii pentru Dracula pâna sa-l întelegem si noi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu